Primaria Comunei Rediu - judetul Iasi » Telefon: 0232-253.849 » Program de lucru: Luni-Vineri 8-16

Autentificare

OFERTE VÂNZARE TERENURI - conform Legii nr. 17/2014

Locuințele țărănești de la sfârșitul secolului al XIX-lea



Locuințele țărănești de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau cu o singură încăpere și cu tindă, uneori în partea din spate aveau și o anexă în prelungirea acoperișului, numit "hâj".

Casele erau mici, cu acoperișul în patru ape, învelite cu coceni, paie sau stuf, tocmite din paiantă (împletitură din nuiele pe furci groase de stejar, pârlite la rădăcină și îngropate adânc in pământ, ,,bătută" cu lut și paie). Stâlpul casei nu este doar o metaforă, o figură de stil, el este o realitate. În vremurile de demult, atunci când se începea construcția unei case, se alegea un copac sănătos din bătătură, un salcâm sau de altă esență de lemn tare, se reteza de la înălțimea de un "stânjen" (statura unui om cu mâna dreaptă ridicată) și așa, cu rădăcinile înfipte în pământ, alcătuia ,,stâlpul casei, în jurul căruia se realiza întreaga construcție. Se făceau și case din bârne, încheiate în clește, acoperite cu șindrilă.

Primele biserici și schituri durate în satele noastre se făceau din trunchiuri de copaci ,,de pe loc. Ușile erau înguste și joase, meșterite din blanuri cioplite din 1emn, ferecate și prinse in balamale. Clanțele erau țigănești iar incuietorile cu căței din lemn.

Ferestrele erau reprezentate de o gaură rotundă sau pătrată făcută în perete, peste care se întindea o bășică de porc sau un "burduzan" de sălbătăciune. Când a apărut și s-a extins folosirea sticlei, ferestrele erau mici, fixe, cu o cruce de lemn la mijloc.

La început, aceste căsuțe erau luminate de un opaiț cu seu de oaie sau de alt animal. Lampa cu gaz (petrol) a apărut mult mai târziu.

Hornul era mare, nu era sobă, și pe vatră făceau focul zi și noapte. În horn se punea un fier de care atârna un lanț cu cârlig la capăt, unde se punea ceaunul. Când se mesteca mămăliga, ceaunul se fixa într-un scaun întors cu picioare1e în sus, sau într-o veșcă din scoarță de tei. Hornul avea ursoaica, iar fumu1 ieșea in pod și pe sub streșina casei.

Mobilierul se compunea din pat, laițe, lada de zestre, mesuța cu trei picioare, cu scaunele și blidar pentru vase.

Patul era fixat lângă horn sau sobă, cu picioarele de lemn bătute în pământ, cu o leasă împletitură din nuiele peste care se puneau paie sau fân. Patul de scânduri a apărut mai târziu.

Culmea era deasupra patului, lungă cât peretele și prinsă de grindă. În jurul încăperii, pe lângă perete erau laițe din scânduri cu picioare1e bătute în pământ. La capul patului se punea lada de zestre, crestată sau inflorată, prinsă în cuie de lemn. In fața sobei era blidaru fixat pe laiță sau pe un alt dulap de lemn.

Mesuța cu trei picioare se afla într-un colț, lângă blidar, iar când luau masa o puneau în mijlocul casei sau pe pat.

Acest modest interior, prezentat mai sus era împodobit cu valoroase țesături realizate cu ajutoru1 furcii și a războiului de tesut. Furca de tors avea și ea tradiția ei: "Când moare baba, moare și furca", spune un proverb bătrân. La moartea babei, furca se rupe în două și se pune pe focul la care se încălzește apa cu care se scaldă mortul.

Dintre cele mai cunoscute textile de interior, amintim "prostirile" de perete, de culme, de pat, ștergarele, fețele de mese, perdelele, macaturi, lăicere ș.a.

"Prostirile" din lână țigaie cu margine se faceau din doi lați de pânză cu horbotă la margine. Aceste țesături se puneau pe perete sau pe culme, deasupra patului. Pe ele se puneau hainele: sumani, cațaveici, brâie, fuste, barize, cojoace. În lada se puneau cămășile și ițarii.

"Prostirile de pat" se puneau sub laiceru1 sau macatu1 ce acoperea patul în așa fel ca să se vadă "horbota" și motivul decorativ de la margine. Ele se mai puteau face din țesături din borangic în borangic sau din bumbac și borangic.

"Ștergarele" de lână țigaie se puneau pe perete, pe vergea (trestie) și acopereau peretele de la miazăzi, fiind folosite și în loc de perdele. Erau cusute cu flori și aveau diferite ornamente.

"Ștergarele din bumbac", bătrânești, aveau vrâste la capete din ață roșie și neagra, cusute cu ornamente geometrice sau diferite stilizări.

"Ștergarele de borangic" se foloseau ca și cele de lână țigaie la impodobit interioru1 casei și la nuntă, pentru "staroste", sau se puneau la icoană. Oglinda se af1a între cele două ferestre. Pentru uzul zilnic se foloseau ștergare de bumbac, in și cânepă sau de cânepă în cânepă.

"Macaturile" sunt țesături tradiționale cu care se acoperă pereții și laițe1e. Se țeseau din lână în culoarea sa naturală, a1b și negru, în "cadril", "oblonașe", sau "pătrațele". Macaturile se țeseau și din lână vopsită în două culori: alb cu negru, verde cu roșu, roșu cu negru etc., cu urzeală din bumbac și bătătură din lână și bumbac.

"Lăicerele" se țeseau în două ițe, cu urzeală și bătătură din lână, cu alesături, ornamentate cu flori obținute din culori vegeta1e, care impodobeau casele bunicilor noștri, fiecare sat având specificul său.

Vuiau iarna satele pe vale de zarva războaielor de țesut și de zbârnâitul suveicilor prin rostul urzelii, iar în nopțile lungi, lămpile ardeau în ferestre până către ziuă, însoțind lucrul de migală al femeilor, împungând cu acul, fir cu fir, și creând minuni de frumusețe ce le mai aflam doar în lada bunicii sau undeva, într-un muzeu etnografic.

Croitorii articolelor de îmbrăcăminte nemțești, de sărbătoare și "de toată ziua", au apărut și s-au extins dupa Primul Razboi Mondial, când locuitorii satelor noastre au început să renunțe la portul popular în favoarea celui urban.

Locuințele cu două odăi, tindă pe mijloc și "hâj" în spatele casei, au o vechime de peste o sută de ani. Erau ridicate pe furci, din chirpici și foarte rar din cărămidă (doar casele și conacele boierești), aveau acoperișul din paie, stuf, dar și din paie de secară cu coamele meșteșugit împletite. Dranița și olanele s-au folosit mai târziu, iar tabla pentru acoperiș era un lux boieresc și al celor cu stare.

În satele comunei Rediu, casele vechi păstrează împărțirea tradițională a spațiului de locuit la care au mai adăugat prispa cu cerdac, lucarnele și frontoanele triunghiulare împodobite cu dantelărie din lemn.


Text preluat din monografia Rediu (Rediu lui Tătar) - istorie și legendă de Ion Muscalu
Foto
Locuință veche, Tăutești

Vizualizari: 30
Data creare: 28-01-2018 17:04:02
Prezentare generală

În componenţa comunei intră satele Rediu, Breazu, Horlești, și Tăutești, reședinţa de comună fiind localitatea Rediu situată aproximativ la 10 km de municipiul Iași.
Starea vremii
Localitatea: Rediu
Latitudine -> 47.216702°
Longitudine -> 27.5°
Astazi
Duminica 25-02-2018
Averse de ninsoare
Averse de ninsoare
Temperatura
-8°C
Minima zilei --> -11°C
Maxima zilei --> -6°C
Presiune atmosferica --> 1.01 Bar
Umiditate --> 88 %
Vizibilitate --> 16.10 km
Stare atmosfera --> stationara
Viteza vant --> 11.00 km/h
Directie vant --> VAR
Soarele rasare --> 6:56 am
Soarele apune --> 5:49 pm
Maine
Innorat
Innorat
Minima zilei --> -12°C
Maxima zilei --> -8°C
Poimaine
Averse de ninsoare
Averse de ninsoare
Minima zilei --> -13°C
Maxima zilei --> -9°C