Traseul Memorial al celui de-al doilea razboi mondial „Eroi pe fronturi paralele”

Miercuri, 20 noiembrie 2024, de la ora 13:00, la Pădurea Mârzeşti, comuna Rediu, judeţul Iaşi, va avea loc inaugurarea memorialului: „Eroi pe fronturi paralele”, organizat de Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA. Direcţia Silvică Iaşi, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate – ANANP, prin Serviciul Teritorial Iaşi, alături de Asociaţia Rediu lui Tătar, în cadrul unui parteneriat cu Academia Română – Filiala Iaşi, prin Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” şi Institutul de Arheologie, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand”, Filiala Iaşi, Asociaţia Iaşi.Travel şi Asociaţia Iaşi Detectează, cu susţinerea ESQ Village.

„Eroi pe fronturi paralele” este un proiect unic prin ideea şi conţinutul său, fiind amenajat într-o arie naturală protejată sit Natura 2000 ROSAC0171 Pădurea şi pajiştile de la Mârzeşti, care păstrează încă urmele vizibile ale confruntărilor armate din cel de-al Doilea Război Mondial. Vorbim despre unui traseu care străbate pădurea pe o lungime de 700 de m, într-un perimetru unde se păstrează cele mai multe urme ale unor foste amenajări cu scop militar. Pe distanţa amintită, sunt amplasate 11 panouri informative, al căror conţinut este rodul unui amplu efort de documentare istorică, prezentând contextul mai larg al războiului şi specificul locului, fotografii şi hărţi, medalioane ale unor combatanţi, mărturii despre dramele suferite de soldaţii aflaţi în linia întâi şi de populaţia civilă. Pentru cei care vor dori să afle mai multe informaţii decât cele conţinute de panouri, acest lucru este posibil prin intermediul unor coduri QR, care fac trimitere la filme din acea perioadă, evocând situaţia frontului de lângă Iaşi, în primăvara şi vara anului 1944, precum şi la un film documentar realizat, de curând, de o echipă TVR Iaşi. De asemenea, o parte din urmele amenajărilor cu scop militar şi ale bombardamentelor sunt evidenţiate, iar în completare, cât de curând va fi funcţional un joc interactiv prin intermediul unei aplicații mobile, ce utilizează o parte din descrierea evenimentelor din Pădurea Mârzeşti, din timpul războiului.

Traseul memorial „Eroi pe fronturi paralele” evocă confruntările armate și dramele petrecute în urmă cu 80 de ani, în lunile martie și august 1944, când zona a fost scena unor lupte crâncene între armatele româno-germane și cele sovietice. Pe măsură ce frontul s-a apropiat, conflictul a implicat masive evacuări ale populației civile, dislocări de locuitori din comune precum Rediu și numeroase distrugeri. Civilii, în special refugiații, au avut de suferit pierderi grele atât prin evacuări, cât și prin bombardamentele de artilerie şi aeriene.

Memorialul recuperează din mărturiile vremii destinele unor soldaţi care s-au aflat atunci în linia întâi, luptând în acest loc, precum învățătorul Ilie Stănciulescu, locotenentul Moritz Notger zu Oettingen-Wallerstein, sau ucreaineanul din armata sovietică Roman Semenovici Smişuk, subliniind curajul, dar și umanitatea lor.

Operațiunea Iași-Chișinău din august 1944

Luptele au culminat cu Operațiunea Iași-Chișinău din august 1944, care a adus distrugerea masivă a localităților aflate de-a lungul frontului și a deschis calea căderii României sub dominaţie sovietică pentru câteva decenii. Acest traseu memorial și cimitirele din Rediu, Lețcani şi Larga Jijia sunt mărturii ale curajului și suferinței celor care au murit în timpul acelor lupte, precum şi ale acelora care au supravieţuit, populaţie civilă, văduve, orfani, foşti combatanţi şi prizonieri de război, care au resimţit mult timp după încetarea războiului traumele morale şi lipsurile materiale.

Biserica veche de la Tăuteşti, incendiată şi distrusă de bombardamente

Biserica veche de la Tăuteşti, incendiată şi distrusă în anul 1944

Amintindu-ne aici de suferințele războiului, ne rămâne speranţa şi îndemnul de a cultiva pacea și înțelegerea, astfel încât asemenea tragedii să nu se repete.

Prin acest obiectiv dorim să subliniem importanța comemorării și a educării publicului asupra efectelor războiului, cu îndemnul de a cultiva pacea și înțelegerea, cu gândul ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

Organizatorii au pornit cu încrederea că acest eveniment de comemorare și reflecție va găsi un ecou cât mai larg.

sapare transee

Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi

Traseul Memorial al celui de-al doilea razboi mondial „Eroi pe fronturi paralele”

Un muzeu în natură va așteaptă!

🌿Astăzi (20.11.2024) a fost ziua inaugurării traseului „Eroi pe fronturi paralele”!
🔰 În câteva cuvinte, astăzi a fost despre pietate şi emoţie în faţa suferinţelor celor care au trăit drama războiului în urmă cu 80 de ani şi speranţa că astfel de tragedii nu se vor repeta.
🌿Salutăm interesul şi prezenţa reprezentanţilor instituţiilor judeţene de mediu şi ai reprezentanţilor autorităţii locale, ai Universităţii şi Arhivelor din Iaşi, ai soldaţilor Batalionului 151 Infanterie „Războieni” şi ai ofiţerilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
🌿 Mulţumim precucernicilor părinţi şi studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă pentru momentul de reculegere.
🌿 Prezenţa elevilor duce mesajul de pace mai departe şi pentru aceasta mulţumim şcolilor din comuna Rediu, copiilor şi profesorilor, pentru interes şi prezenţă.
🔰 Astăzi am inaugurat şi o dovadă a bunei lucrări între instituţii, academice şi de mediu, alături de organizaţii civice.
„Eroi pe fronturi paralele” este un memorial unic prin ideea şi conţinutul său, iniţiat de Asociaţia Rediu lui Tătar, alături de Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Iași și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – Serviciul Teritorial Iași, în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iași, prin Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” şi Institutul de Arheologie, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand” – Filiala Iaşi, Asociaţia Iaşi.Travel şi Asociaţia Iaşi Detectează. Totul a fost posibil şi datorită susţinerii venite din partea ESQ Village şi Aplisens SRL.
📌Aşadar – traseul „Eroi pe fronturi paralele”, amenajat în Pădurea Mârzeşti, din satul Breazu, este gata să vă primească. Este mai mult decât un memorial; este o invitație de a explora trecutul, de a înțelege suferința, de a simți recunoștința și de a păstra vie dorința de pace.
Vă așteptăm să descoperiți povestea eroilor care au luptat pe fronturi paralele, într-un loc al memoriei, istoriei și naturii! 🌿🕊️

Galerie foto realizată la inaugurarea memorialului: „Eroi pe fronturi paralele”

Traseul „Eroi pe fronturi paralele”, amenajat în Pădurea Mârzeşti, din satul Breazu, este gata să vă primească. Este mai mult decât un memorial; este o invitație de a explora trecutul, de a înțelege suferința, de a simți recunoștința și de a păstra vie dorința de pace.
Vă așteptăm să descoperiți povestea eroilor care au luptat pe fronturi paralele, într-un loc al memoriei, istoriei și naturii!